Noi suntem generatia cu cea mai frumoasa copilarie

Poate ca nu mi-au putut oferi intotdeauna totul, dar tot ce mi-au oferit a fost intotdeauna tot ceea ce au avut

Ingerii astia doi care se uita la mine ca si cum as fi ireala, care ma adora si nu isi imagineaza ca viata ar putea avea sens fara mine, care imi poarta de grija ca unui copil desi am aproape 30 de ani, ei sunt cei care m-au invatat ce inseamna iubirea adevarata si neconditionata.
Ma uit in jurul meu, in lumea defecta in care traiesc de ceva timp si inca nu pot accepta ideea ca sunt parinti care nu isi vad copiii cu lunile chiar daca locuiesc la doi pasi, mame care nu iti bat la usa cu o oala de mancare in brate gandindu-se esti prea slab, tati care nu pot sta de vorba cu fiul lor la un pahar de vin (pentru ca alcoolul este un subiect tabu dar in spatele usilor inchise este consumat mai des ca apa), oameni maturi carora le e teama/rusine sa isi invite iubita la o cafea in casa parinteasca (pentru ca ma-sa ar avea un atac de cord vazandu-te asa de alba) si imi dau seama cat suntem de bogati noi, copiii astia amarati veniti dintr-o tara de “lumea a treia”, unde maica-ta nu uita sa iti faca un tort de ziua ta chiar daca mai e mult pana la salariu’ iar ouale si zaharul sunt luate pe caiet, de la magazinul din fata blocului, noi astia care am crescut cu cheia de gat in timp ce parintii nostri isi deteriorau sanatatea lucrand in ture intr-o fabrica obscura, noi generatia din ’88 care am copilarit asteptand Craciunul, momentul ala din an in care aveam banane si portocale pe masa.

Gandindu-ma la copilarie imi dau seama ca am avut cei mai buni parinti

 

Am copilarit frumos, bucurandu-ne de lucruri simple, pentru ca am fost educati de parintii nostri in spiritul asta: sa apreciem ceea ce avem si sa-i multumim lui Doamne-Doamne ca suntem sanatosi.
Nu ne stricam ochii in telefoane si Ipad-uri, in schimb ne rupeam genunchii jucandu-ne “Baba oarba” si “V-ati ascunselea”, nu aveam conturi pe retele de socializare dar aflam totul din “Oracole”, nu auzisem de desinfectant de maini ci mancam fara scarba tot ce ne pica pe jos si cu toate astea eram sanatosi tun.
Aveam haine si pantofi cu 3 numere mai mari (ca sa ne incapa si la anu’), nu auzisem de Nike ori alte branduri si uram din suflet “insuletele” alea portocalii pentru iarna. Mamele ne crosetau pulovere de lana in toate nuantele iar pentru ocazii speciale le purtam pe “alea bune” de mohair sau angola. Si totusi eram fericiti asa, in saracia noastra. Fericiti, curati, educati.  Nu ne-au lipsit haine noi, mielul si ouale de Paste cum nu ne-au lipsit nici bradul, cadourile si porcul de Craciun, am pastrat traditiile cu sfintenie si am le-am transmis mai departe cu mandrie.
Poate ca la momentul ala nu constientizam pe de-a intregul ce sacrificii indurau ai nostri, stand la coada pentru o sticla de lapte sau luptandu-se cu sacii de grau pentru a obtine in schimb cartele de paine, poate ca de multi ori i-am judecat pentru ca nu ne pot da mai mult si de nenumarate ori ne-am dorit sa ne fi nascut intr-o alta familie, poate ca am fi vrut sa schimbam sandwich-ul cu gem si margarina pe care ni-l puneau pentru gradinita cu acela al colegului mai instarit care continea parizer si branza topita de mirosea in toata clasa, dar a fost mai bine asa.
Ma uit la astia bogati ca au de toate dar nu au respect pentru nimeni si pentru nimic. Sunt educati prin puterea banului dar nu au habar de normele bunului simt. Isi trateaza bonele cu aroganta si le injosesc de cate ori au ocazia. Mai grav e ca parintii le tolereaza si chiar le incurajeaza atitudinea gresita, ca deh amaratele sunt platite sa indure mofturile copiilor.
Noi insa am invatat sa traim cu putin dar sa ne dorim mult, sa visam pentru copiii nostri un viitor mai bun, sa ne dorim sa fim macar la fel de capabili ca si parintii care ne-au crescut cu truda. Oamenii astia care au trait timpuri grele, care au fost marcati de un sistem comunist, controlati prin frica si restrictii de tot felul, care inca se mai lupta cu fantomele trecutului, care oricat de instariti ar fi la momentul actual tot isi mai pregatesc un sandwich cand pleaca de acasa (pentru orice eventualitate), care inca pun muraturi si carne la garnita apoi asteapta cu orele pe un peron al garii, “mituindu-l” cu 10 lei pe conductorul de tren sa-ti aduca pachetul, care strabat o tara/lume intreaga atunci cand esti bolnav doar ca sa se asigure ca iti iei medicamentele la timp, oamenii astia care inca isi mai cumpara haine second-hand, de la ’38 sau nu isi mai cumpara deloc doar ca sa isi tina copiii la facultate la Bucuresti, ei sunt adevaratii eroi.
Au facut din noi, cu putini bani dar multa dragoste, oameni adevarati pe care te poti baza, oameni care nu mint si care nu inseala pentru ca numai noi stim ce pedepse aspre induram de cate ori eram prinsi cu mata in sac.
O viata intreaga nu ne-ar fi de ajuns sa le multumim pentru felul in care ne-au crescut, pentru cei 7 ani de acasa, lucru comun pentru noi dar total necunoscut altora, pentru educatia aleasa primita in familie si pentru gradul ridicat de moralitate pe care ni l-au transmis.
Dragi parinti, efortul vostru nu a fost in zadar. Suntem aici si va iubim pentru tot ceea ce ne-ati oferit si pentru ceea ce am devenit. Vom fi la fel de “oameni” ca si voi.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s